CHINA a reușit să împace Arabia Saudită și Iranul. Ar putea Beijingul să facă același lucru și în privința războiului din Ucraina?

CHINA a reușit să împace Arabia Saudită și Iranul. Ar putea Beijingul să facă același lucru și în privința războiului din Ucraina?
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 15/03/2023, 22:03

Iranul și Arabia Saudită, doi mari rivali în jocul geopolitic din Orientul Mijlociu, au ajuns la o înțelegere la nivel diplomatic și au semnat o înțelegere care ar putea influența în mod decisiv situația din regiune.

Acordul dintre cele două țări a fost mediat de China, iar motivele pentru care Beijingul a intervenit prin diplomație în conflictul dintre Riad și Teheran sunt multiple. Și totuși, o întrebare-cheie apare la nivel internațional: are China intenția și posibilitatea de a media și conflictul dintre Ucraina și Rusia?

Acordul care restabilește relațiile diplomatice dintre cei doi rivali din Orientul Mijlociu a fost semnat vineri la Beijing, iar acest lucru dă senzația că Beijingul devine un mediator din ce în ce mai important la nivel mondial.

În acest context, time.com își pune întrebarea dacă Partidul Comunist Chinez, cel care controlează, printre altele, politica externă a Chinei, ar putea media și un eventual tratat de pace între Rusia și Ucraina.

Marți, Wall Street Journal anunța că Xi Jinping, președintele Chinei, urmează să aibă un apel video cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prima lor discuție directă de când Rusia a invadat Ucraina. GÂNDUL a scris AICI despre discuția dintre cei doi lideri.

„Faptul că China se implică în diferite conflicte și încearcă să influențeze astfel de acorduri de pace este o evoluție semnificativă”, spune Jonathan Sullivan, directorul de programe pentru China la Institutul de Cercetare privind Asia al Universității din Nottingham . „Poate… China consideră că este momentul potrivit pentru a-și pune influența diplomatică și economică în spatele retoricii”, spune el.

Cum ar putea China să devină un actor tot mai important în ceea ce privește diplomația

Până acum, retorica este tot ce avea de oferit Beijingul, notează sursa citată, care atrage atenția că propunerile Chinei nu sunt menite să aducă pacea între Kiev și Moscova, multe dintre puncte fiind, potrivit sursei, superficiale.

Cu toate acestea, acordul dintre Iran și Arabia Saudită a determinat o recalibrarea situației. Cele două țări din Golf sunt rivale istorice din cauza interpretărilor diferite ale Coranului și au fost în special în conflict după Revoluția Islamică din Iran din 1979. Cele două țări au rupt legăturile diplomatice în 2016, după ce Arabia Saudită a executat un om de știință șiit. De atunci, cele două state au purtat conflicte indirecte în teatre de operațiuni precum Siria, Liban sau Yemen. Războiul din Yemen, în special, este purtat între rebelii Houthi, susținuți de Teheran, și o coaliție militară condusă de Riad în sprijinul Guvernului yemenit.

Totuși, negocierile dintre Iran și Arabia Saudită au fost în desfășurare începând din 2021, iar acestea au avut loc în special cu ajutorul oficialilor din Irak și Oman. Acestea au eșuat, însă.  În timpul vizitei lui Xi din decembrie de la Riad, Arabia Saudită a cerut Chinei să-și asume un rol de mediator, o sugestie pe care Xi și Iranul au acceptat-o.

O pace intermediată de Xi în Ucraina ar amplifica ideea că influența Statelor Unite la nivel mondial este în scădere, notează sursa citată. În timp ce Zelenski și Biden sunt în continuare de acord cu privire la necesitatea de a combate Rusia, fisurile legate de nivelul și natura sprijinului militar american s-ar putea extinde pe măsură ce alegerile prezidențiale de anul viitor din SUA se apropie.

Xi propune un acord între Ucraina și Rusia

Luna trecută, China s-a prezentat ca un mediator neutru în a solicita o încetare a focului și discuții de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Într-un document în 12 puncte, Ministerul de Externe al Chinei a cerut urmărirea unei soluții politice a conflictului și încetarea sancțiunilor unilaterale. În același timp, a părut să avertizeze Moscova împotriva escaladării conflictului cu armele nucleare.

În timpul unui eveniment de luna trecută, care marca prima aniversare a invaziei ruse, Zelenski a spus că plănuiește să se întâlnească cu liderul de la Beijing pentru a discuta ideile Chinei privind încheierea conflictului din Ucraina.

De asemenea, el și-a exprimat speranța că China nu va furniza arme Rusiei, un pas pe care SUA au susținut că Beijingul l-a luat în considerare, dar pe care China l-a negat.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?